Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru a-ti afisa continut personalizat. Tot cookie-uri foloseste si serviciul de monitorizare statistica de trafic in site, serviciu oferit de Google. De asemenea, folosim cookie-uri gestionate de Google, Facebook si DoubleClick pentru a-ti afisa mesaje publicitare pe alte site-uri, dupa ce l-ai vizitat pe al nostru.

Te rugam sa citesti politica noastra si sa iti exprimi preferintele legate de cookie-uri.

Te asteptam de luni pana vineri de la 9:00 la 21:00. Poti programa o consultatie la 0726 769 991

Parodontologie

Parodontologia se ocupă în primul rând cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor parodontale. De asemenea, tot de parodontologie ține și chirurgia muco-gingivală prin care se poate corecta conturul gingiei fie prin gingivectomie (corectarea zâmbetului gingival spre exemplu), fie prin acoperirea retracțiilor gingivale prin diverse metode.

Atât gingivita, cât și boala parodontală sunt cauzate de anumite bacterii care se găsesc în placa bacteriană (acel depozit moale de pe suprafața dinților și a gingiei care atunci când se mineralizează devine tartru și care trebuie îndepărtat zilnic prin periaj).

Gingivita este primul stadiu al îmbolnăvirii parodonțiului. Gingia are un aspect roșu, inflamat și sângerează cu ușurință la atingere și periaj. Tratamentul gingivitei este important și constă în igienizare profesională (detartraj, periaj, air-flow) pe de o parte și deprinderea de către pacient a unei metode de igienă orală foarte bună (tehnică de periaj corectă, folosirea aței dentare, a apei de gură etc.).

Dacă gingivita este lăsată netratată și persistă perioade îndelungate de timp, în anumite condiții legate de o stare de sănătate generală afectată (diabet, fumat etc.) și mai ales la pacienții cu antecedente de parodontopatie în familie, începe resorbtța osoasă. Acesta este momentul în care începe parodontopatia propriu-zisă. Nefiind o afecțiune dureroasă, de cele mai multe ori pacienții se alarmează târziu, atunci când apare mobilitate, retracție gingivală mare, deplasări dentare. De aceea este foarte importantă prevenția (controale stomatologice și igienizări profesionale de două ori pe an), pentru a nu se ajunge la situația pierderii dinților.

Chiar dacă este într-adevăr o boală cronică ce nu poate fi vindecată definitiv, parodontopatia poate fi tratată cu succes, stabilizată și ținută sub control prin metode terapeutice diverse, care merg de la chiuretaj subgingival (scaling and root-planing) până la chirurgie parodontală regenerativă în scopul corectării defectelor osoase.

Odată ce s-a obținut oprirea inflamației, a sângerării, este important ca pacientul să revină la intervale de timp nu mai mari de 6 luni pentru control și igienizare profesională în scopul păstrării rezultatului obținut prin tratamentul inițial și chirurgical (terapia de menținere).